Fundatia Politehnica Timisoara

Aniversarea a 80 de ani de viață a prof. emerit Alexandru Nichici

Afis_Nichici_80

Fundaţia POLITEHNICA Timişoara a avut plăcerea de a organiza miercuri, 4 noiembrie 2015, de la ora 12, în Sala Mare a Senatului UPT (Piaţa Victoriei nr.2), un eveniment cu o deosebită încărcătură sufletească din viaţa universitară timişoreană. Evenimentul, de înaltă ţinută intelectuală și de un caracter aniversar, marchează împlinirea venerabilei vârste de 80 de ani de către profesorul universitar emerit Alexandru Nichici, Rector al Universităţii Politehnica în perioada 1992 – 1996 şi membru de onoare al Fundaţiei Politehnica.


Prin întreaga sa activitate academică, ştiinţifică şi managerială, profesorul universitar Alexandru Nichici a avut o contribuţie semnificativă atât la formarea unor generaţii de profesionişti în domeniul ingineriei, cât şi, implicit, la dezvoltarea instituţională şi creşterea prestigiului Politehnicii timişorene.
Profesorul Alexandru Nichici s-a născut la 29 mai 1935 la Ivanda, judeţul Timiş. A absolvit Facultatea Electrotehnică, specialitatea Electromecanică în 1958. A devenit cadru didactic al Institutului Politehnic Timişoara în 1959, funcţionând în cadrul Catedrei de Tehnologia Materialelor a Facultăţii de Mecanică. A obţinut titlul ştiinţific de Doctor în 1970, cu teza “Fenomene fundamentale la prelucrarea cu scântei electrice cu electrod oscilant”. În 1980 a fost numit profesor universitar, cu menţiunea că între 1974 şi1976 a lucrat la Universitatea Naţională a Republicii Zair din Kinshasa. Din anul 1990 a devenit conducător de doctorat în specialitatea “Inginerie tehnologică”, cu orientare preferenţială spre optimizarea prelucrărilor prin eroziune electrică şi cu laser. Pe parcurs, şi-a asumat mai multe funcţii de conducere în cadrul universităţii, între care cele de prodecan al Facultăţii de Mecanică (1977-1982), şef al Catedrei de Tehnologie Mecanică (1985-1990), rector al Universităţii “Politehnica” Timişoara (1992-1996) şi secretar ştiinţific al Senatului universităţii (1996-2000). În perioada 2008 – 2011 a fost coordonatorul şi titularul unor discipline formative din programul de formare avansată a doctoranzilor Politehnicii timişorene.
Îndelungata activitate universitară a fost marcată şi prin lansarea DVD-ului “Alexandru Nichici – Interviuri şi declaraţii publice”.

Foto: Ciprian Dughir, Rafael Leucuța

DSC05666DSC05675DSC05673IMG_0019 IMG_0020DSC05676DSC05678 IMG_0021DSC05679 IMG_0027DSC05680 DSC05687 IMG_0041DSC05688 IMG_0078IMG_0085DSC05698 DSC05703 IMG_0088 IMG_0098      IMG_0108DSC05711IMG_0051-Pano     DSC05709 IMG_0113IMG_0127 IMG_0124DSC05723IMG_0142DSC05737   IMG_0198 IMG_0201 IMG_0205