Fundatia Politehnica Timisoara

Centrul Reformat Timișoara – o provocare inginerească

87819108_2778077639086269_5149512328722513920_n
Spectaculosul Centru Reformat din Timișoara, recent inaugurat, impresionează prin arhitectura organică, realizare a renumitului Imre Makovecz. Mai puțin cunoscută este însă povestea realizării Centrului și îndeosebi provocările inginerești pe care le-a avut echipa care a proiectat și realizat complexul, condusă de prof.dr.ing Tamas Nagy Gyorgy, cadru didactic și cercetător la Universitatea Politehnica Timișoara.

Tocmai pentru a prezenta întreaga „aventură” a realizării impresionantei construcții, Fundația Politehnica a organizat miercuri, 4 martie 2020, conferința cu tema „Centrul Reformat Timișoara – o provocare inginerească”, susținută de Tamas Nagy Gyorgy. Acesta a prezentat, în cadrul conferinței, principalele provocări, din punct de vedere ingineresc, de care a avut parte în realizarea Centrului, începând de la cea de a continua, la standardele actuale, o construcție începută cu 20 de ani în urmă, până la detalii, aparent minore, cum ar fi rezistența la vânt sau susținerea candelabrului principal. Marea realizare a fost aceea de a găsi soluții la probleme ce păreau imposibile la prima vedere, în multe cazuri aplicându-se soluții tehnice noi, în premieră, toate acestea în condițiile în care cerințele au fost foarte mari, atât din punct de vedere al calității materialelor și execuției sau al eficienței energetice, cât și al preciziei și al termenelor. O mare provocare a fost și găsirea executanților, dar și coordonarea acestora, în condițiile în care peste 20 de firme, de la cele de construcții, până la cele de mobilier, au lucrat simultan pentru finalizarea la termen a construcției.
Centrul Reformat din Timişoara a fost inaugurat la 20 de ani de la punerea pietrei de temelie şi la 30 de ani de la începerea revoltelor anticomuniste din Piaţa Maria. Complexul reformat Noul Mileniu, din cartierul Fabric, este gândit ca un veritabil centru cultural şi ecumenic, fiind compus din două aripi (spaţii comunitare, săli de expoziţie, săli de şedinţe, camere de oaspeţi, Consulatul Onorific al Ungariei etc.), biserica centrală, o sală de concerte camerale şi un centru de conferinţe (care urmează să fie construit în 2020). Cupola centrală a bisericii are o înălţime de 30 de metri, iar în interior există aproximativ 500 de locuri, pe bănci.
84599719_10158942730116789_6672046903368089600_n89358609_10158942731936789_604765385647980544_n87479461_10158942731451789_2702854727900594176_o 88151917_10158942730871789_5968196733870538752_o88395978_10158942730416789_7518947809131757568_n