Fundatia Politehnica Timisoara

Acordarea titlului de “Cetăţean de onoare al oraşului Timişoara” profesorului Peter GO Freund

FullSizeRender

Fundația Politehnica a avut plăcerea de a intermedia şi de a co-organiza evenimentul de acordare a titlului de „Cetăţean de onoare al oraşului Timişoara” domnului prof.dr. Peter George Oliver Freund, absolvent (promoţia 1958) şi Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnica Timişoara, actualmente Profesor Emerit al  Universităţii din Chicago.

Evenimentul a avut loc marţi, 2 iunie 2015, în Sala de Şedinţe a Primăriei din Timişoara.

Profesorul Peter G.O. Freund este timișorean, politehnist, fizician și scriitor.
Născut la Timișoara, absolvent al liceului C.D. Loga și al Universității Politehnica , prof. Peter George Oliver Freund s-a distins în domeniul fizicii teoretice prin cercetările și descrierile fenomenelor fizice în spații cu mai multe dimensiuni, în contextul mai larg al unificării câmpurilor fizice, astfel ajungând la o serie de rezultate de pionierat în domeniul supersimetriilor, respectiv a teoriei corzilor sau a stringurilor. În cadrul teoriei stringurilor a propus o ipoteză, ulterior numită ipoteza Freund-Harari, a cărei valabilitate în fizica hadronilor a fost verificată în multe experiențe. Activității de cercetător și profesor emerit la Universitatea din Chicago, prof. P.G.O. Freund îi adaugă și o carieră de scriitor.

Mai multe pe:  https://www.youtube.com/watch?v=T5LP-UyujgY

foto_2 pf_1434364774pf_1434364586 pf_1434364706